Cum se activează autentificarea cu doi factori (2FA) în paperLESS webSIGN?

Odată cu cea mai recentă actualizare de securitate pentru platforma de semnare electronică paperLESS webSIGN de la certSIGN, accesul în contul dumneavoastră devine mult mai sigur prin introducerea unui mecanism suplimentar de protecție: autentificarea cu doi factori (2FA).


Acest articol vă explică pe scurt ce este acest mecanism, de ce este esențial să îl activați și cum se configurează, pas cu pas, în mai puțin de un minut.

De ce este important să activați 2FA cât mai curând?


În mod obișnuit, accesul în platformă se face folosind doar numele de utilizator și parola. Prin adăugarea mecanismului 2FA, contul dumneavoastră beneficiază de un strat suplimentar de protecție, asigurând o siguranță sporită pentru documentele pe care le semnați.

  • Protecție în caz de compromitere a parolei: Contul dumneavoastră rămâne protejat chiar dacă o persoană neautorizată reușește să vă afle parola.
  • Cod unic și independent: Accesarea platformei este permisă folosind un cod numeric scurt, unic și independent de parolă, pe care doar dumneavoastră îl puteți deține (fiind generat direct pe telefonul mobil).
  • Reducerea riscurilor: Numai dumneavoastră puteți accesa contul care vă aparține din platforma de semnare electronică paperLESS webSIGN, eliminând riscul utilizării frauduloase a semnăturii dumneavoastră.

Notă: Procesul de logare cu 2FA este exact ca cel pe care îl parcurgeți deja în momentul în care creați o semnătură electronică în platformă.

GHID PENTRU CONFIGURARE

Pentru a activa autentificarea cu doi factori, aveți nevoie de calculatorul de pe care lucrați și de telefonul dumneavoastră mobil.


1. Conectarea în platformă

—— ► Deschideți o pagină de internet pe calculator și accesați www.webSIGN.ro.

—— ► Introduceți adresa de email (numele de utilizator) și parola contului dumneavoastră.


2. Activarea autorizării 2FA

—— ► După autentificare, platforma webSIGN va afișa pe ecranul calculatorului o pagină cu mai multe opțiuni: configurare sau amânare a activării până la o data viitoare.

—— ► Alegeți Configureaza 2FA dacă doriți să faceți configurarea acum. Platforma vă va deconecta din cont astfel încât la următoarea logare, după introducerea numelui de utilizator și a parolei să introduceți codul de autorizare TOTP (codul de 6 cifre) din aplicația de autorizare de pe telefon.

—— ► Dacă nu doriți activarea autorizării acum, alegeți una dintre opțiunile de amânare.

—— ► Rețineți că autorizarea 2FA va deveni obligatorie începând cu 31 decembrie 2026.


Atenție! Nu apăsăți butonul Reinițializare mecanism TOTP. Această opțiune desperechează mecanismul de autorizare de cont și trebuie sa o luați de la capăt cu scanarea codului QR.



La următoarele accesări ale platformei webSIGN, după introducerea numelui de utilizator și a parolei, va fi necesar doar să deschideți aplicația de pe telefon și să introduceți codul de 6 cifre activ în acel moment.



Informații utile sau articole conexe:

Dacă întâmpinați dificultăți în parcurgerea acestor pași, puteți solicita ajutorul echipei noastre de suport folosind acest formular de contact rapid.

Actualizat în: 03/06/2026

Acest articol ți-a fost de ajutor?

Lasă-ne părerea ta

Anulează

Mulțumim!