Cum se face semnarea electronică cu certificatul certSIGN?
Certificatul digital calificat certSIGN poate fi folosit pentru semnarea electronică a documentelor în mai multe moduri, în funcție de tipul certificatului deținut - stocat pe TOKEN sau în CLOUD - și de locul unde se face semnarea: online, direct din browser, sau local, pe calculator.
Aplicațiile pentru semnare se folosesc întotdeauna împreună cu certificatul digital - aplicația face posibilă operațiunea tehnică de semnare, dar valoarea juridică a semnăturii este dată de certificatul calificat asociat titularului.
Primul pas: care este tipul de certificat?
Tip certificat | Cum funcționează |
|---|---|
TOKEN | certificatul este stocat pe un dispozitiv fizic securizat, care trebuie conectat la calculatorul de pe care se face semnarea |
CLOUD | certificatul este stocat în CLOUD și poate fi utilizat prin intermediul platformei webSIGN; semnarea se poate face, de pe orice dispozitiv, iar autorizarea se face printr-un cod generat pe telefon.Dacă certificatul din CLOUD trebuie folosit local (cu Adobe Reader, clickSIGN sau clickSIGN PDF Professional, cum ar fi pentru obținerea documentului de confirmare, de exemplu), este necesară și instalarea aplicației paperLESS vTOKEN, care face certificatul disponibil pe calculator. |
Pentru detalii complete, în funcție de tipul certificatului deținut, sunt prezentate detalii în articolele:
- Cum se face semnarea electronică cu certificatul aflat pe TOKEN?
- Cum se face semnarea electronică folosind certificatul aflat în CLOUD?
Aplicațiile folosite pentru semnare
Indiferent de tipul certificatului, semnarea se poate face cu una dintre aplicațiile de mai jos, alese în funcție de tipul documentului și de locul unde se face semnarea:
- paperLESS webSIGN - semnare online, direct din browser, fără nicio instalare (doar pentru certificatul în CLOUD; nu acceptă documente pdf smart). Detalii: Semnarea documentelor în paperLESS webSIGN | Help;
- Adobe Reader - semnare locală, potrivită pentru orice document pdf, inclusiv documente smart (declarații fiscale, bilanțuri);
- clickSIGN - semnare locală, rapidă, a oricărui tip de fișier (doc, xls, jpg, pdf etc.), rezultatul fiind un document .p7s. Detalii: Aplicația clickSIGN;
- clickSIGN PDF Professional / Ultimate - variante dedicate exclusiv documentelor pdf, pentru semnarea unui singur document, respectiv semnare bulk Detalii: Aplicația clickSIGN PDF.
Pentru certificatul din CLOUD folosit local (cu Adobe Reader, clickSIGN sau clickSIGN PDF), este necesară în prealabil aplicația paperLESS vTOKEN, care face certificatul disponibil pe calculator.
Detalii complete despre aplicațiile clickSIGN și clickSIGN PDF: vedeți articolele „Aplicația clickSIGN" și “Aplicația clickSIGN PDF”.
Actualizat în: 30/07/2026
Mulțumim!
